Duminica
paștelui.
A
înviat.
Și
împreună cu El, simt că am înviat și eu.
El
din moarte. Eu din mine însumi. Am înviat din îngrijorare, din
nesiguranță, din necredință, din abandonare, din abuz, din jale,
din impresia siguranței, din a complica lucrurile.
Dar pentru a învia din acestea, aveam nevoie de ele. Nu-i
puteam ocoli, nu-i
puteam arunca peste gard, nu puteam scapa. Sau poate. Dar atunci nu
aș avea înviere adevărată.
Trăiește-le!
Spune
ce este. Spune ce nu este. Spune ce nici nu știi că este. Spune
pentru tine.
Povestește-le
ca unui prieten adevărat. Dar în acest prieten se regăsește și
El. El, care prin moartea Lui, te-a mântuit. Pe tine, pe mine, pe
noi. Apoi întreabă: ce este? De ce? Și repetă această întrebare:
de ce? Ca un copil. Repetă până afli singurul răspuns sincer. Cea
mai adâncă dorință. Voința Domnului.
Și
atunci îți va veni mântuirea. Învierea.
Nici
asta nu-i ușor, dar El este cu tine, merge înaintea ta. Te cheamă
să-L urmărești. Să urmărești ce ai recunoscut. Ce ai recunoscut
pentru tine. Nu știi ce va fi? Nu-i bai. Nici nu trebuie. Doar mergi
înainte. Ți-e frică? E normal. Dar nu te opri. Recunoaște-ți
fricile, și întreaba-i: de unde veniți? Discută cu ei, apoi
roagă-i să se așeze pe scăunel. Iar tu mergi înainte, nu-i lua
cu tine. Continuă-ți drumul că nu ești singur. Mergi și
descoperă harul, bucuria ce ai primit-o. Ce îți ajută calea.
Oprește-te și observă-le. Nu te grăbi. Nici înainte. Nici
înapoi.
Trăiește!
Fii
recunoscător!
Mergi
mai departe!
Hristos a înviat!
Cluj-Napoca,
16.04.2017
Mulțumesc
celor care m-au ajutat și care au fost alături de mine!
